EXCLUSIV | Șumudică a comentat disputa dintre FCSB și Viitorul: „Suntem niște cretini! Nu se poate așa ceva, râde lumea de noi!”

EXCLUSIV | Șumudică a comentat disputa dintre FCSB și Viitorul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică nu a mai contat în lupta pentru titlu în acest sezon, însă a comentat situația incredibilă petrecută la finalul stagiunii. Viitorul și FCSB au terminat campionatul la egalitate de puncte și fiecare dintre cele două părți consideră că a câștigat campionatul. LPF i-a medaliat pe cei de la Viitorul, dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv va fi, probabil, instanța care va avea ultimul cuvânt.

Șumudică a declarat că și el s-a gândit la regulamente chiar de la începutul sezonului și spera să nu se ajungă într-o asemenea situație.

„Suntem niște cretini. Nu se poate așa ceva, suntem de o cretinitate ieșită din comun. Râde lumea de noi. Nu se poate să mergem mereu la TAS. Eu, la începutul sezonului, chiar l-am întrebat pe directorul meu: ‘Ce se întâmplă la egalitate de puncte’? Și uite că s-a ajuns aici. Suntem departe de tot ce înseamnă fotbalul profesionist”, a declarat Marius Șumudică la ProSport LIVE.

 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Ce drepturi are șoferul când e oprit în trafic? Ce poți face când constați un abuz
Ce drepturi are șoferul când e oprit în trafic? Ce poți face când constați un abuz
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×